Cele 6 nevoi umane de bazaUn rezumat pe înţelesul oricui al teoriei „Cele 6 nevoi umane de bază” a lui Tony Robbins, teorie care este foarte coerentă în foarte multe privințe. Probabil unele din aceste lucruri ar trebui învăţate în şcoli, dar, oricum, poate merită măcar împărtăşite şi răspândite de cât mai mulţi oameni. Noi, oamenii, avem nevoie de…

1. Certitudine

Toate ființele umane tânjesc după un anumit nivel de siguranță, de asigurare și predictibilitate în viața lor, pentru că aceasta este fundamentul comportamentului nostru cel mai de bază: supraviețuirea.

Când lucrurile sunt FOARTE incerte, avem tendința de a fi speriaţi sau înfricoşaţi! Ceea ce ne face să apelăm la diferite vehicule de confort, cum ar fi prietenii / familia, privitul la televizor, mâncatul, fumatul sau alcoolul, uneori chiar şi violenţa.

Și odată ce am ajuns la un nivel în care ne simțim siguri că nu mai există pericole, ne putem relaxa și ne putem concentra pe celelalte nevoi pe care le avem. În concluzie, certitudinea este un domeniu în care dacă nevoia este în întregime NESATISFĂCUTĂ, această insatisfacţie va cauza frustrări, cedări nervoase, stres, suferinţă și durere.

Dar există, în acelaşi timp, şi celălalt capăt al spectrului, în care nevoia de certitudine este SATISFĂCUTĂ ÎN TOTALITATE. Gândiţi-vă, aţi vrea să vă mai uitaţi la un meci de fotbal, dacă aţi ști dinainte scorul și tot ceea ce se va întâmpla în acel joc? Probabil că nu, pentru că ar fi de-a dreptul plictisitor sau inutil.

Orice om are nevoie de un anumit nivel de siguranță în viața lui, iar dacă lucrurile ar deveni prea previzibile, s-ar plictisi. Prin urmare, acesta este motivul pentru care oamenii caută să-şi satisfacă următoarea nevoie din listă, dar care este în direct conflict cu prima.

2. Incertitudine

Un alt cuvânt pentru incertitudine este varietate. Cu toţii avem câteodată nevoie de o schimbare de peisaj. Ne uităm la un film nou, călătorim într-un loc nou. Pentru că asta este ceea ce face viata excitantă, deoarece NU ŞTIM dinainte la ce să ne așteptăm, dar nivelul de incertitudine este destul de tolerabil pentru că ŞTIM, în cele din urmă, că varietatea ne va aduce plăcere.

Prea multă incertitudine ne va aduce frica, în timp ce prea puţină ne va cauza plictiseala. Mai mult, aceste prime două nevoi sunt în realitate bucăţi din aceeași plăcintă. În cazul în care nevoia de incertitudine este de 70%, atunci nevoia de securitate va fi de doar 30%.

3. Semnificație

La un nivel foarte profund, fiecare dintre noi avem nevoia de a ne simţi important, unic şi special, iar acest lucru se poate manifesta în mai multe moduri. Un astfel de vehicul pentru oameni este de a dobândi un rang înalt, deoarece aceste distincții îi pot face pe oameni să se simtă importanţi.

Dar în paralel cu nevoia de importanţă, un tip de vehicul slab pe care mulţi oameni îl folosesc este de a-i plasa pe alţi oameni într-o poziţie inferioară, inclusiv la modul fizic violent sau de a-i judeca, pentru că acest comportament îi face să se simtă ca și cum ei sunt mai buni decât alţii.

Un alt vehicul destul de popular este comportamentul excentric, în discurs, în preferinţe, în stilul vestimentar şi nu numai, mulți oameni fiind mândri de ei înşişi pentru că sunt diferiţi și unici pentru că asta este ceea ce satisface nevoia lor de semnificație.

DAR dacă ne străduim să obţinem prea MULTĂ semnificație și unicitate şi ne blocăm în a căuta doar asta, vom ajunge cu totul diferiţi decât toţi ceilalţi oameni, acţiune care încalcă chiar următoarea noastră nevoie.

4. Conexiune

Este în natura umană, ca fiinţe sociale, să avem nevoie să atingem un anumit nivel de legătură cu alţi oameni, fie că este în termeni de prietenie, de afaceri sau o relație intimă. Nucleul tuturor conexiunilor umane se bazează pe similaritățile dintre noi, pe schimburi şi tranzacţii compatibile ca valoare percepută sau pe caracterului de identificare unul cu altul.

Dar dacă suntem prea ocupati căutând propria semnificaţie, vom ajunge ca rareori să ne simţim conectaţi sau similari cu altcineva şi să putem interacţiona natural şi firesc, fără intenţii ascunse.

Prin urmare, din nou, necesitatea de semnificație și de conexiune împart şi ele aceeași bucată de plăcintă. Dacă nevoia noastră de conectare NU ESTE SATISFĂCUTĂ, ne vom simți singuri, incoerenţi, dezarticulaţi şi rupţi de alţi oameni.

Dar dacă această nevoie este ÎNDEPLINITĂ ÎN TOTALITATE, pe de altă parte, nu ne vom mai simţi diferiţi sau unici şi ne vom pierde, prin urmare, propria noastră identitate și, în felul acesta, nu ne vom putea respecta nevoia de semnificație.

5. Creștere

Totul în această lume este fie în creștere, fie în descreştere (sau pe moarte), în niciun caz nu este între aceste stări. Iar ființele umane nu fac excepție de la această regulă, noi cu certitudine avem nevoia de a ne simți ca și cum suntem în creștere în mod constant în viețile noastre.

Scopul multor oameni este de a atinge un anumit obiectiv financiar, un anumit stil de viață, un nivel ridicat de cunoştinţe, de inteligenţă sau de spiritualitate, dar când au ajuns acolo, ei devin stagnanţi. În timp ce alți oameni i-ar putea invidia pe aceştia pentru ce au obţinut sau unde au ajuns, dar ei înșiși sunt nemulțumiți pentru că nu se mai simt în creștere. Au ajuns la un platou unde nu mai există munți de urcat.

Dar cu toţii avem nevoie de ceva, de stabilirea unui OBIECTIV pentru care să depunem eforturi să-l atingem, ceva care ne va provoca să creştem și să ne ducem viața la următorul nivel. Iar cu practică şi efort susţinut, invidia si stagnarea se va putea metamorfoza în ceva constructiv pentru noi înşine, în INSPIRAŢIE, în idei, atunci când ne uităm la alţii unde sunt şi la ce au obţinut, în raport cu propriile noastre seturi de valori şi obiective.

6. Contribuție

Dincolo de propriile obiective, cu toții avem dorința de a face o diferență în această lume și de a contribui cu ceva propriu la binele superior al tuturor. În esență, altruismul sau filantropia sunt nevoi universale pentru oricine, ele NU depind de persoană, pe principiul că orice există în această lume nu există degeaba, inclusiv noi oamenii, şi orice TREBUIE să servească unui scop anume în tot acest ecosistem din care provenim, în care trăim acum şi în care vor trăi copiii noştri.

În concluzie, noi, ca ființe umane, avem o  dorință profundă de a contribui în afara spaţiului nostru individual, fie că acest lucru este manifestat în familie, în cercul de prieteni, în comunitatea în care trăim, în societate, în țara în care trăim sau raportat la întreaga planetă Pământ ca un întreg.

Foarte interesantă teoria! Dar acum ce facem?

Ei bine, devenind conștienți de aceste nevoi este primul pas în încercarea noastră de a le satisface. Doar simpla conștientizare a acestor concepte întâi ne va scoate din hipnoza de zi cu zi şi ne va forţa într-adevăr să ne evaluăm propriile nevoi.

Apoi ne va ajuta, de asemenea, să înțelegem de ce facem în prezent anumite lucruri atât de natural (inconştient), deoarece în mod evident acest tip de comportament (stabil, neschimbat, care defineşte propriul caracter) îndeplinește multe dintre nevoile noastre de bază, dar tot pe acelea naturale, nu pe cele de ocazie.

Ce este chiar mai interesant este că toată lumea va avea nivele diferite de nevoi cu care ei se simt confortabil sau nu. Acest fapt ne face cumva pe vreunul dintre noi corect sau incorect, bun sau rău în comparaţie unul cu altul? Desigur nu, pentru că nivelele noastre ale nevoilor de bază sunt modelate de propria noastră natură, de propriile experiențe de viață, de cultura și mediu în care ne-am dezvoltat şi în care trăim în prezent.

Dar, ca toate lucrurile din această viaţă, ceea ce trebuie să facem este să găsim acel ECHILIBRU perfect între toate aceste nevoi aparent contradictorii, pentru că acolo se (re)găsesc realul SUCCES și adevărata ÎMPLINIRE.

Scopul unei glume nu este de a degrada fiinţa umană, ci de a-i reaminti că este deja degradată, George Orwell

Mai departe (în engleză), prezentarea „De ce facem ceea ce facem” la TED a lui Tony Robbins:

Integritate

Integritatea este un concept care vorbește despre acțiuni consecvente, conform valorilor, metodelor și elementelor de măsură, precum și de raportare la principii și așteptări care pot fi verificate prin rezultate.

În etică – integritatea este considerată ca onestitate și corectitudine, și este evaluată prin acuratețea acțiunilor cuiva. Așadar, integritatea este opusul unor metehne cum ar fi: inconsecvența, ipocrizia sau falsitatea. Integritatea exprimă virtuțile, trăirile și aplicarea convingerilor, fără discrepanțe între afirmații și exemplul trăirii personale.

Originea cuvântului “integritate” derivă din adjectivul Latin “integer” (întreg, complet), și în acest context se referă la totalitatea calităților unui individ, exprimate prin onestitate și consecvență de caracter.

Când cineva face aluzie la lipsa de integritate a altei persoane, acea persoană se erijează într-un judecător care consideră că deține aceste calități pe care le implică “integritatea”, și ca atare, judecata lui/ei este un act în conformitate cu propriile convingeri și cu valorile pe care pretinde că le posedă și le practică în acel moment.

Pentru evaluarea corectă a integrității unei persoane, a unui sistem sau a unei organizații, este necesar un sistem de valori și principii, cu o exprimare simplă, dar și corectă în același timp. Lipsa unui sistem de valori și principii poate devia în afirmații abstracte care, foarte ușor pot fi interpretate greșit de către oricine.

Sistemul de valori și principii generate de mințile umane, este validat numai în timp și are un proces de ajustare și revizuire determinat de rezultatele obținute. Această afirmație nu anulează nicidecum nevoia unui sistem de principii și valori, deoarece, lipsa unui astfel de aranjament promovează invariabil inconsecvența și confuzia.

de pastor Dorel Muresan

http://ro.wikipedia.org/wiki/Integritate

O prezentare MAGISTRALĂ a lui Michael Tsarion, din Noiembrie 2011, Melbourne, Australia. Tsarion tratează toate subiectele actuale într-un mod condensat (6 ore), dar dintr-o perspectivă atat holistică, obiectivă şi onestă.

Pentru cine deja îl cunoaşte sau vrea să-l cunoască pe Michael Tsarion… E CA ŞI CUM NE-AM ÎNŢELEGE ŞI DESCOPERI ÎNTREAGA VIAŢĂ ŞI PE NOI ÎNŞINE, HOLISTIC, ÎN DOAR 6 ORE… indiferent de vârsta pe care o avem !!!

Toate părţile prezentării le găsiţi aici: http://unslaved.com/posthumanism.html. Mai jos, introducerea, partea 1:

Tuturor… este evident, privit şi inteles din exterior şi trăit din interior (experienţialistic) că în această perioadă (ne şi aflăm sub influenţa planetei Neptun în peşti) PĂREM ATRAŞI ŞI GHIDAŢI DE O FORŢĂ PUTERNICĂ, asemenea unei BEŢII, AMEŢELI, ca efectele de sub influenţa … ALCOOLULUI, a TEHNOLOGIEI sau sub influenţa oricărei alte forme materială sau nematerială de PSIHEDELIC, de ALTERATOR al CONŞTIINŢEI, al INDIVIDUALITĂŢII…

Se observă cu ochiul liber că dependenţa de euforie şi de stări extatice este din ce în ce mai prezentă printre oameni şi se transformă rapid într-o mentalitate de grup (hive mentality)…

Realitatea este simplă şi crudă în acelaşi timp… NU ne-am NĂSCUT cu psihedelice la bord sau cu cana de vin lângă noi… grupul ni le-a „MARKETIZAT” şi noi am ACCEPTAT pentru ne „simţi” INTEGRAŢI… în grup, astfel devenind şi noi dependenţi de orice fel de stări extatice autoinduse (de la fumat, mentalism, tehnologie şi până la sexualitate)

INTEGRAREA în UNITATE cu UNUL nu se „dovedeşte” prin senzaţii, prin simţire, sau prin stări extatice „corporale/materiale”. EA există de când ne-am născut şi ESTE! Nu ne trebuie decât să (re)cunoaştem asta şi ne vom simţi enorm mai liberi şi mai curati, în mod continuu, faţă de orice altă stare de dependenţă care include obligatoriu secvenţializarea/ruperea/separarea experienţei în extaz şi pauze cu potenţial de sevraj…. Citește restul acestei intrări »

Nu deţin sursa acestui text, dar mi s-a părut atât de simplu, scurt şi la obiect pentru vremurile în care trăim şi, nu în ultimul rând, l-am simţit ca adevărat!
Vă invit să-l citiţi şi să-l simţiţi şi voi…

DOAR DE SUPUS ATENŢIEI…
MESAJ SIMPLU, NEGRU pe ALB, SCURT şi ADEVĂRAT

Varianta PDF

În tot timpul care a trecut deja, de la facerea lumii şi până în acest moment, adevărul a existat, există şi va exista în continuare. Momentan, singurul şi cel mai simplu adevăr universal este că nu există ÎNCĂ un adevăr universal valabil pentru toţi oamenii! Aşa este şi firesc acum pentru că altfel nu am mai avea sens în această diversitate a noastră.

Multe adevăruri au fost deja înţelese de foarte mulţi dintre oamenii care au trăit şi încă trăiesc pe acest pământ. Dar, în egală măsură, aceste adevăruri nu au afost înţelese de restul oamenilor şi asta doar pentru că nu au fost de acord cu acele adevăruri, ci au ales să-şi creeze şi ei propriile adevăruri.

Tot ce este deja creat de înaintaşii noştri, de strămoşii noştri şi există în această lume este adevărat şi este adevăr… gândurile, vorbele, faptele lor… lucrurile şi obiectele fizice materiale, conceptele, tradiţiile şi egregoarele mentale, şi, nu în ultimul rând, fiinţele vii, copiii lor.

Iar noi, copiii lor, avem acces la aceste adevăruri deja create de ei. Pur şi simplu le-am moştenit şi nu putem negocia existenţa lor deoarece ele există în memoria noastră colectivă, în genele noastre.

Aici şi acum percepem aceste adevăruri moştenite ca fiind deja o infinitate, ca fiind un ocean de adevăruri. Este firesc să fie aşa şi nu trebuie privit ca fiind o problemă. Ceea ce este, doar este! Oricum, de la începutul acestei creaţii de adevăruri, tot noi ne-am creat singuri sau ne-a fost dat un mecanism extrem de simplu care ne poate şi salva: Citește restul acestei intrări »

Articol preluat de pe blogul lui 

Oare ce inseamna sa fii un barbat adevarat? The real man. Ce fain suna…

Cateodata am o stare strafulgeratoare de barbat adevarat. O stare de o fractiune de secunda, dar care, mie mi se pare o eternitate.

Zan Perrion spunea la o conferinta faptul ca in istorie, femeia a reprezentat o entitate slaba. De-alungul istoriei femeia a fost calcata in picioare, batjocorita si privata de anumite drepturi sociale. Barbatii nu le priveau pe femei ca pe ceva egal cu ei. Mai adanc de atat nu am sa ma bag in istorie insa tot ce stiu este ca nu a fost egalitate intre barbati si femei. Dovada acestui fapt sunt nenumaratele rascoale de ale lor: cateva exemple…

Problema este ca nici acum nu este egalitate. In secolul 21 femeile au vrut atat de mult sa arate ca sunt si ele puternice, sa arate ca au cu ce, la fel ca barbatii. A fost o energie subconstieta care le-a manat sa arate faptul ca si ele pot sa faca ceea ce fac barbatii: afaceri, sa conduca firme multinationale, sef de santier sau politica. In final nu ne-am ales cu egalitate, ci cu ASEMANARE.(voi scrie despre aceasta mai pe larg in partea a 2a) Citește restul acestei intrări »

Roata noroculuiRoata „NOROCULUI” se învârte şi se va tot învârti în lumea asta, indiferent de ceea ce „credem”, „învăţăm” sau „ne propovăduim” între noi, unii altora DESPRE „BINE”, „RĂU”, „MORALISM” sau „ETICĂ”…

Se pare că nimic nu ne poate ajuta să „înţelegem principiul norocului în viaţă” pentru că s-ar anula însuşi singurul sens intrinsec al lui… NECUNOAŞTEREA DESTINULUI, A VIITORULUI şi aşa trebuie să şi rămână, ca şi concept, pentru că în el se află „ascuns” tot MISTERUL VIEŢII

Dar, pe lângă noroc, în lume există DEJA FORMATĂ, dinaintea noastră, O PUTERNICĂ „ORDINE” sau „AŞEZARE” sau „NATURALEŢE” a LUCRURILOR, ceva mult mai mare decât noi, priviţi până la nivel individual. Şi cine suntem noi să ne împotrivim ordinii şi naturii aşezării lucrurilor?

DAR CE S-AR „PUTEA” ÎNTAMPLA DACĂ „AFLĂM” ADEVĂRUL, ordinea „mai mare decât noi” a lucrurilor?… ÎNAINTE DE ORICE MIŞCARE, ŞARPELE VA STA NEOBOSIT LA PÂNDĂ (vedeţi şi Raku)… Citește restul acestei intrări »

Introducere…
Varianta PDF a articolului "Originea şi Sensul Vietii"

Varianta PDF

Încă mai suntem fascinaţi de misterele originii vieţii… Dar ne punem oare întrebarea… CE ESTE, TOTUŞI, VIAŢA? Putem afirma că o înţelegem? Că îi cunoaştem măcar SENSUL, dacă nu şi ORIGINEA ei pentru ca scena să fie completă? Voi încerca să vă dovedesc că DOAR ÎMPREUNĂ AMBELE POT FUNCŢIONA, ca într-un PARTENERIAT UNIVERSAL!

TEORIA MEA COSTĂ ÎN IDEEA CĂ AMBELE SE SUSŢIN RECIPROC UNA PE CEALALTĂ, ADICĂ ORGINEA VIEŢII A GENERAT ÎNSUŞI SENSUL VIEŢII, IAR SENSUL SAU DIRECŢIA DE MANIFESTARE A VIEŢII GENEREAZĂ O NOUĂ FORMĂ DE VIAŢĂ ÎN CONTINUARE! Citește restul acestei intrări »

INTEGRALITATEA TRINITATII si CONTOPIREA cu TRINITATEA este UNICUL RASPUNS!

Purtarea CruciiCHIAR SI CRUCEA PE CARE „NE-O FACEM” REPREZINTA TOT TRINITATEA… SI CRUCEA ESTE UNA SINGURA, UN INTREG, ASA CUM SUNTEM SI FIECARE DINTRE NOI!

Daca ne abatem atentia in mod holistic asupra SEMNIFICATIEI CRUCII, VOM „VEDEA” CA MÂNA NOASTRA CARE FACE CRUCEA NE IDICA DIRECTIA SI SEMNIFICATIA.

Icoana Iisus HristosPrecum ISUS in icoane ne arata calea… EL „arata”, aparent, SPRE INIMA, dar se pare ca „arata” spre TOATE CELE TREI DIRECTII…

„IN NUMELE TATALUI”… cu mana in dreptul creierului, semnificand larg-acceptata pozitie „fizica” recognoscibila a MINTII UMANE…

„AL FIULUI”… mana se misca de sus in jos, identificand si semnificand TRUPUL OMENESC…

„SI AL SFÂNTULUI DUH”… mana se misca acum orizontal (nu conteaza de la drapta la stanga sau invers) in dreptul INIMII semnificand ORIZONTUL, NEMARGINIREA IUBIRII, adica a TRAIRII.

ChristMainile intinse orizontal (corpul face o cruce) semnifica insasi VIATA, in nemarginirea ei ! Rolul nostru AICI si ACUM e sa o ducem mai departe…

CRUCEA REPREZINTA UN MARE ELOGIU ADUS INTEGRALITATII TRINITATII FIINTEI OMENESTI (minte/suflet, corp fizic/lucrare şi spirit/inima/traire), CARE INTEGRALITATE ASA AR TREBUI SA FIE, UNITARA, DAR SI TRINITARA IN ACELASI TIMP… CHIAR DACA „PARE” O SUFERINTA…

…NOI SINGURI NE „FACEM” SI „DUCEM” PROPRIA CRUCE!

Sunteţi invitaţi să distribuiţi acest mesaj dacă îl acceptaţi, îl simiţiţi si îl consideraţi util.
Vă mulţumim! Citește restul acestei intrări »

Sunteţi invitaţi să distribuiţi acest mesaj dacă îl acceptaţi, îl simiţiţi si îl consideraţi util. Vă mulţumim!

Asociaţia Oamenilor Integri
https://integritate.wordpress.com
http://www.facebook.com/asociatia.oamenilor.integri